Dacă aș fi turist în București

M-ar întrista clădirile gri, cu o urmă de potențial, dar deloc renovate și pline de graffiti.

M-ar enerva să văd atât de mulți câini vagabonzi pe stradă, care ar putea să mă muște sau fugărească oricând.

M-aș îngrozi dacă aș ajunge într-un cartier mai puțin prietenos (așa cum îl descriu băieții de la BUG Mafia).

Mi-ar părea rău de timpul pierdut așteptând mijloacele de transport în comun sau călătorind cu ele.

M-aș speria de atmosfera din Gara de Nord, de aurolaci și de aerul trist în general.

Mi-ar fi frică să nu fiu înșelată de comercianți sau să-mi fie furat portofelul.

M-ar uimi stilul de a conduce din capitală (depășiri periculoase, parcări aiurea) și aglomerația.

DAR

Mi-ar plăcea femeile frumoase și eleganța lor.

Aș fi încântată de mâncărurile tradiționale variate și cel puțin interesante, dacă nu delicioase.

Mi-ar pune un zâmbet pe buze activitățile din parcuri și festivalurile din centru.

Mă gândesc că unele popoare au cucerit, iar altele s-au lăsat cucerite. Cultura și nivelul de civilizație se formează în timp și țin de domeniul istoriei, iar ceea ce nu a fost făcut la timp, nu se poate realiza peste noapte. Dacă românii nu sunt dispuși să renunțe la cultura de manele, la șmecherie și la dorința de a avea fără prea mult efort, nu se va întâmpla nimic grozav. Și nici nu am pretenții, pentru că în România trebuie să te descurci, ca să-ți fie bine. 

Leave a Reply